Îmbălsămare (tanatopraxie)

Termen din glosarActualizat la 22 octombrie 2026

Îi mai spune: tanatopraxie, îmbălsămarea decedatului

Pe scurt

Îmbălsămarea, numită și tanatopraxie, este procedura prin care corpul celui decedat e tratat ca să se păstreze până la înmormântare. La repatriere, ea se face în țara decesului, înainte ca sicriul să fie închis și sigilat pentru drum.

Cine are voie să o facă

În România, normele privind serviciile funerare (HG 741/2016) spun că doar personalul specializat o poate face: autopsieri sau tanatopractori cu diplomă emisă ori recunoscută de Ministerul Sănătății. Familia poate spăla și îmbrăca trupul, dar îmbălsămarea rămâne în grija specialiștilor și se face doar în spații autorizate. În afara spitalelor și a institutelor de medicină legală, tanatopractorul cere avizul direcției de sănătate publică, pe baza cererii scrise a familiei.

Îmbălsămarea o facem cu echipa noastră, înainte de plecare. Sicriul de repatriere în care călătorește corpul poate fi folosit și la înmormântare.

Când e obligatorie

Aceleași norme o cer când corpul e transportat pentru înhumare într-o altă localitate, aflată la cel puțin 30 de kilometri. O cer și când familia vrea ca sicriul să stea deschis într-o capelă sau într-un loc public. A treia situație e un deces în afara spitalului, când direcția de sănătate publică o cere ca măsură de prevenție.

Pe șosea, din Europa, repatrierea durează de obicei între 2 și 4 zile. Actul care dovedește procedura, certificatul de îmbălsămare, e cerut la trecerea granițelor și de companiile aeriene.

Când nu se poate face

Îmbălsămarea așteaptă dacă autoritățile dispun o autopsie medico-legală: întâi se face cercetarea, apoi tratamentul. În Anglia și Irlanda, coronerul decide când corpul poate fi eliberat. Procedura e interzisă în cazul bolilor infecțioase cu agenți biologici înalt patogeni. Atunci sicriul se sigilează și nu mai poate fi redeschis.

Termeni înrudiți