Contactează-ne

Cere oferta

Întrebări frecvente

Ce ne întreabă familiile despre acte, preț, drum și ce urmează după sosire. Dacă nu găsești răspunsul aici, sună-ne, la orice oră.

Primii pași

Pot să vă sun la orice oră?

Da. Pentru repatrieri din Europa lucrăm non-stop. Sună-ne cât mai repede după deces, ca să te putem ghida prin pașii care urmează.

Ce fac imediat după deces?

Sună-ne. Îți spunem ce acte să ceri de la spital sau de la medic și ce să nu semnezi încă. Restul îl preluăm noi, de la distanță sau pe loc.

Ce date vă trebuie la primul telefon?

Unde se află cel decedat (orașul și, dacă știi, spitalul sau casa funerară), numele lui și un număr la care te găsim. Restul îl aflăm noi pe parcurs.

Trebuie să vin în țara unde a avut loc decesul?

Nu e nevoie. Ne ocupăm noi de acte și de preluare, în numele familiei. De la tine avem nevoie doar de câteva date și documente, pe care ni le poți trimite și pe WhatsApp.

Ce se întâmplă dacă poliția anchetează decesul?

Repatrierea începe după ce autoritățile eliberează trupul. Ținem legătura cu ele și pregătim actele cât durează ancheta, ca drumul să înceapă imediat ce se poate.

Acte

Ce acte se cer pentru repatriere?

Certificatul de deces din țara unde a avut loc decesul și permisul de transport al defunctului, de la autoritățile locale. Pentru drum se adaugă certificatul de îmbălsămare. Din Anglia și Irlanda trebuie și pașaportul mortuar de la consulatul României. Le obținem noi pe toate.

Ce este pașaportul mortuar?

Un document de călătorie pentru cel decedat, eliberat de consulatul României. E nevoie de el doar din Anglia și Irlanda. Din celelalte țări europene ajunge permisul de transport de la autoritățile locale, pentru că România face parte dintr-o convenție internațională privind transportul celor decedați.

Trebuie să merg eu la consulat?

Nu. În cele mai multe țări nu e nevoie de consulat deloc. Din Anglia și Irlanda mergem noi la consulatul României și obținem pașaportul mortuar în numele familiei.

Ce documente am nevoie de la familie?

De obicei, o copie după actul de identitate al celui decedat și după al tău. Îți spunem exact ce mai trebuie, după țară, la primul telefon.

Cum transcriu certificatul de deces în România?

După sosire, certificatul străin se transcrie la starea civilă din localitatea de domiciliu. Îți spunem ce acte să aduci.

Preț și plată

Ce intră în preț?

Certificatul de deces internațional, permisul de transport (din Anglia și Irlanda, și pașaportul mortuar), sicriul de repatriere, pe care îl poți folosi și la înmormântare, îmbălsămarea, transportul rutier și sprijinul nostru, la telefon, pe tot drumul.

De ce diferă prețul de la o țară la alta?

Prețul depinde de distanță și de actele cerute în țara respectivă. Unele țări cer documente sau taxe în plus, pe care ți le spunem dinainte.

Când aflu prețul final?

Înainte să începem. După primul telefon îți trimitem oferta, cu tot ce intră în ea.

Plătesc ceva în plus la sosire?

Nu adăugăm nimic pe drum sau la sosire. Pot exista taxe locale în țara decesului, de exemplu ale spitalului sau ale morgii; ți le spunem dinainte, în ofertă.

Pot primi ajutorul de înmormântare?

De obicei da, dacă persoana decedată era asigurată în România. Ajutorul se cere după sosire, cu certificatul de deces transcris. Îți spunem ce acte să pregătești.

Transportul

Cât durează repatrierea?

Din Europa, de obicei între 2 și 4 zile de la deces. Cel mai mult durează actele. Îți spunem termenul exact la primul telefon.

Cu ce mașini faceți transportul?

Cu autoutilitarele noastre, cu însemnele Khala, conduse de șoferii noștri. Îmbălsămarea o face tot echipa noastră.

Faceți și repatrieri cu avionul?

Da, din SUA și Canada. Ne ocupăm de actele cerute de compania aeriană, de sicriul pentru transport aerian și de preluarea de la aeroport în România.

Îl puteți prelua direct de la spital?

Da. Îl preluăm de la spital, de la morgă sau de la casa funerară, oriunde s-ar afla.

Până unde îl aduceți în România?

Oriunde în România, la adresa pe care ne-o spui: acasă, la biserică sau la capela din localitate.

După sosire

Ce se întâmplă când ajungem acasă?

Îl predăm familiei la adresa stabilită, împreună cu toate actele. Îți spunem ce urmează pentru înmormântare și pentru transcrierea certificatului.

Mă ajutați și cu înmormântarea?

Ne ocupăm de repatriere, până la adresa din România. Dacă ai nevoie și de servicii funerare, spune-ne la primul telefon și îți spunem ce putem face.

Pot să vă las o recenzie?

Da, pe pagina noastră de Google. Ne ajută să ne găsească alte familii aflate în aceeași situație.

Suntem aici, la orice oră.

Un consultant îți răspunde acum, îți spune ce acte trebuie și cât costă ruta ta.

5,0 din 88 de recenziiPrimește o cotație personalizată, 100% gratuitPrimește o cotație personalizatăCere oferta Sună acum

Setări cookie-uri

Alege ce cookie-uri putem folosi. Poți schimba oricând, din subsolul paginii.

Necesare

Mereu active

Țin site-ul în funcțiune: formularul de ofertă, securitatea și alegerea ta despre cookie-uri. Nu pot fi oprite.

Ne arată ce pagini sunt citite și unde se blochează formularul, ca să știm ce îmbunătățim. Le numărăm în ansamblu.

Ne lasă pe noi și pe Google să măsurăm reclamele și să-ți arătăm Khala pe alte site-uri.

Oferta ta, în două minute

Primește o cotație personalizată pentru repatriere, fără niciun cost

Răspunzi la câteva întrebări, iar un coleg te sună repede, la orice oră, cu prețul pentru cazul tău și cu pașii următori. Nu te obligă la nimic.

5,0 din 88 de recenzii pe Google