Cum decurge o repatriere din Italia?

source:

Decesul unei persoane dragi în afara tării vine cu o multitudine de obstacole noi. Acest proces de repatriere din Italia este cel mai bine abordat cu răbdare și grijă.

De aceea noi te încurajăm să apelezi la o firmă funerară cu experiență în acest domeniu. Funero este ajutorul potrivit pentru familiile care vor să-i conducă pe ultimul drum pe cei dragi decedați în Italia.

1. Actele pe care trebuie să le pregătești 

  • Pașaport/buletin decedat (copie)
  • Pașaport/buletin aparținător, (un membru de familie de gradul 1) 
  • Date necesare: 
  • locul unde a avut loc decesul 
  • morga unde se află decedatul 
  • data decesului 

În cazul în care se ocupă o agenție funerară de procesul de repatriere din Italia vei avea nevoie și de o împuternicire prin care îți oferi acordul pentru ca agenții funerari să poată solicita documentele necesare și să preia decedatul. Documentul va fi întocmit de către agenția funerară cu care decizi să colaborezi, iar mai apoi tu vei semna actul.

2. Contactarea instituțiilor

În primul rând trebuie contactat spitalul în care se află decedatul (în cazul în care decesul a avut loc la spital)  sau firma din Italia care a preluat trupul (în cazul în care decesul a avut loc la domiciliu), pentru a solicita certificatul medical constatator. 

În caz de deces subit, cum ar fi suicid, crimă, etc., (un caz medico-legal) trebuie contactată poliția. În momentul în care poliția va elibera mai apoi un document care să specifice faptul că acest caz nu reprezintă niciun obstacol medico-legal, doar atunci se poate aplica pentru un certificat de deces la  Serviciul de Evidență al Populației.

Pentru transportarea defunctului înapoi în țară firma funerară trebuie să mai facă rost de următoarele documente:

  • Certificatul de închidere al sicriului - acest document se obține în urma închiderii sicriului, care trebuie făcut în prezența unui medic de specialitate. Locul în care se realizează acest ultim proces înainte de transportarea defunctului este stabilit de către firma funerară.
  • Pașaportul mortuar
  • Certificat de deces de tip C

3. Cât durează procesul de repatriere?

Perioada acestui proces poate varia în funcție de:

  • durata întocmirii documentelor
  • dacă decesul are loc în mod subit cazul este transferat la poliție, astfel transportul defunctului este amânat până când ancheta va fi finalizată

Echipa Funero este alături de tine. Dacă ai pierdut un om drag în Italia, ne poți contacta pentru repatriere decedați Italia la numărul de telefon 0728 724 724.

Disponibilitate 24/7

Suntem aici să te ajutăm!

Dacă sunteți în căutarea unei agenții accesibile pentru servicii de repatriere a unei persoane decedate în România, ne puteți contacta. Oferim tarife competitive și fără complicații, pentru cei care doresc să evite stresul și agitația în această perioadă dificilă.

What can we help you with?
Select option
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.